Sighisoara




Transylvania Horse Show 2015

07 Mai 2015

 A V-a ediție a Transylvania Horse Show, cel mai cunoscut concurs hipic internațional din România, se desfășoară anul acesta în perioada 8 - 10 mai. La fel ca in anii anteriori, evenimentul de talie internaționalădedicat sporturilor ecvestre și iubitorilor de cai, se desfășoară într-un peisaj idilic, în satul Prod, comuna Hoghilag, lângă Sighișoara. Evenimentul găzduiește 3 tipuri de competiții, completate zilnic de o serie de demonstrații și evenimente adiacente destinate spectatorilor.
 45 de tineri călăreți din 14 țări vor veni weekendul acesta în satul Prod, comuna Hoghilag (la doar 16 km de Sighișoara), într-o zonă recomandată de ghidul "Lonely Planet" ca fiind ideală pentru călărie, pentru a participa la cel mai popular eveniment românesc dedicat sporturilor ecvestre și iubitorilor de cai – Transylvania Horse Show.
 
Tinerii concurenți, cu vârste cuprinse între 18 și 28 de ani, vor concura în cadrul Concursului Internațional Universitar - Cupa Națiunilor pentru Studenți (AIEC Student Riders Nation Cup - România 2015). În cadrul acestei secțiuni oficiale din concurs, caii sunt puși la dispoziție de către organizator. Concurenții au la dispoziție doar 5 minute pentru a se acomoda cu caii înainte de a intra în terenul de concurs. Alegerea celor 48 de cai puși la dispoziție de către organizatori, exclusiv pentru această probă, implică testarea unui număr foarte mare de cai de sport care aparțin celor mai mari cluburi ecvestre din țară. Caii sunt foarte bine antrenați și trebuie să corespundă standardelor competiționale. La această secțiune participantii din toată lumea vor concura la 2 probe: dresaj și sărituri obstacole. Transylvania Horse Show a primit premiul "Concursul anului" pentru edițiile 2011, 2012 și 2014 din partea AIEC (Association Internationale des Etudiants Cavaliers). Acesta secțiune a evenimentului este organizată în colaborare cu Association International des Etudiants Cavaliers (AIEC), cea mai mare asociație de acest gen din lume.
A doua competiție oficială din concurs este Concursul Complet Internațional (CCI 1*).  Această disciplină de Probă Completă are anul acesta și caracter de concurs calificativ pentru Campionatele Balcanice de Probă Completă. Concurenții profesioniști vor avea de parcurs 3 probe: dresaj, obstacole și cross-country. Punctul culminant al Concursului Complet Internațional îl reprezintă Cross-Country, proba în care concurenții și caii lor vor avea de parcurs contra cronometru un traseu dificil, lung de 3600 metri, cu 28 de obstacole naturale precum șanțuri, bazine cu apă, bușteni și alte obstacole din lemn masiv. Concursul este organizat în colaborare cu Federația Ecvestră Română (FER) și Federația Ecvestră Internațională (FEI).
A treia competiție, Concurs Complet - categoria Novici și PreNovici, se adreseaza cailor si concurenților în curs de afirmare, cu mai puțină experiențâ în competițiile ecvestre de probă completă. Traseul de cross-country pentru acestă probă măsoară 2.000 metri pentru Novici, respectiv 700 metri pentru PreNovici, și numără 17, respectiv 12 obstacole naturale pentru PreNovici. Organizatorii au introdus această secțiune pentru a încuraja sportivii români să se îndrepte cu mai mult curaj spre această disciplină deosebit de spectaculoasă, dar totodată foarte riscantă.
 
Românii care nu vor ajunge anul acesta la Prod, în sufletul competiției, vor putea viziona pe TVR 1, pentru al doilea an consecutiv, transmisiuni în direct a unora dintre cele mai spectaculoase probe. În calitate de co-producător al evenimentului, TVR va transmite live sâmbătă începand cu ora 16:00 și duminică începand cu ora 14:30. La fel ca si anul trecut, este o premieră pentru România transmiterea televizată a probei de cross - country, telespectatorii români având până acum posibilitatea de a urmări de la competițiile ecvestre doar probele de obstacole și dresaj. Spectacolul ecvestru va fi completat sâmbătă cu demonstrații spectaculoase de atelaje cu 2 cai susținute de sportivi profesioniști, iar duminică va avea loc o prezentare de rase de cai.
Spectatorii au acces gratuit vineri, în prima zi de competiții, iar sâmbătă și duminică biletul costă 15 lei. Copiii care au înălțimea sub 1.30 m vor intra gratuit.
Organizatorii Transylvania Horse Show 2015  îi invită să petreacă un weekend de poveste în inima naturii atât pe cei pasionați de cai cât și pe cei care își doresc să cunoască mai bine tainele călăriei. Iată câteva variante de cazare în zonă: http://www.horseshow.ro/ro/cazare
Fiecare dintre cele 3 zile de concurs va începe la orele 10:00 și se va închide în jurul orelor 18:00. Programul îl găsiți aici: http://www.horseshow.ro/ro/program-general.
Transylvania Horse Show este organizat de Cross-Country Farm prin Asociația Ecvestră HipoHouse, având suportul tehnic al Federației Ecvestre Române și al Federației Ecvestre Internaționale.
 
Carla Teaha
MARLA IMAGE BOUTIQUE
PR Consultant
0726 77 06 06
carlamaria.teaha@gmail.com
carla.teaha@marla.ro
 



Daca ti-a placut articolul, urmareste Sighisoara Online si pe Facebook si Twitter!




Poti citi in continuare







Elsig Computers



Radioson
Blues Festival


Transart




PRIVACY POLICY - GDPR



Update cookies preferences