Sighisoara




Festivalul Hameiului vă așteaptă!

29 aug 2014

    Cea de-a doua ediție a festivalului dedicat Hameiului din Transilvania se va desfășura sâmbătă și duminică, 30-31 august, în localitatea SELEUȘ, comuna Daneș, la Ferma de Hamei situată la câțiva kilometri de SIGHIȘOARA. Evenimentul promite spectacole artistice de calitate, bere spumoasă, gustoasă și multă voie bună, târgul meșterilor populari și al producătorilor agricoli bio, cavaleri și domnițe, tradiții, într-un cuvânt distracție pe săturate!
    Deschiderea oficială cu invitați oficiali!
La deschiderea oficială care va avea loc sâmbătă la orele 18.00, pe lângă publicul larg, vor participa reprezentați ai autorităților publice locale și județene, principalii producători de hamei din județ, reprezentanții Asociației Producătorilor de Bere din România, sponsorii principali și preoții principalelor culte. ”Așteptăm pe toți doritorii de muzică bună, produse de calitate, aer curat și voie bună, să vină să participe la a doua ediție a Festivalului Hameiului din Transilvania, care va fi organizat în 30-31 august la SELEUȘ, comuna Daneș, la doar 7 km de Sighișoara. Ca inițiator al Festivalului, sper că vom avea o vreme superbă, iar cei prezenți să se bucure de cultura hameiului, care are o tradiție de 500 de ani în Transilvania și județul Mureș”, a declarat senatorul Akos Daniel MORA.
    Tradiție și voie bună
Evenimentul se va axa pe conceptul original de organizare a festivalului, cu o locație de data aceasta rurală, chiar în perimetrul unei ferme de hamei. Scena pe care vor fi organizate principalele manifestări culturale va fi amplasată pe un platou de 30.000 de mp, aflat în vecinătatea unei plantații de hamei. Întreg cadrul va fi decorat cu elemente și ansambluri alegorice create din produse agricole specifice începutului de toamnă (butași cu vrejuri de hamei în ghivece, dovleci, porumb în pănuși, baloți de paie, trestie, ghivece cu mușcate etc.) dar și coșuri mari din nuiele umplute cu conuri uscate de hamei și butoaie de bere. Simbolistica festivalului va comporta, deasemenea, elemente care vor exemplifica tradiția locală a cultivării hameiului și a rolului său în fabricarea berii. Pe aria de desfășurare a festivalului, se vor amenaja pavilioane expoziționale, terase, berării ambulante și locuri de servire a mesei.
    Trupe de top!
Pe scena ridicată în fața unui impunător zid de hamei, vor cânta trupe de top ale muzicii românești: TAXI, Sarmalele Reci, Fără Zahăr, Paula Seling, Emeric Imre, Viu Grai, Gențiana, Liana Șuteu. În plus, iubitorii de muzică și dans popular,pe parcursul celor două zile de festival, vor avea parte de spectacole oferite de artiștii Ansamblului Iernuțeana, Ansamblul ”Ardealul” Luduș, Arinii din Boiu, Călușerii din Albești și mulți alții.
    Pârâul cu bere!
La intrare în perimetrul festivalului va fi amenajată o expoziție alegorică cu un itinerar natural. Pe circuitul unui pârâiaș artificial, recirculant, de aproximativ 15 metri, vor fi plantate vrejuri de hamei, în ghivece mari. Pârâiașul se termină cu o cascadă ce cade într-un butoi mare, în jurul căruia vor fi câteva coșuri de hamei, peste ele fiind montat un dozator din care se vor umple halbele. Toți vânzătorii acestui stand expozițional vor fi îmbrăcați de epocă, săsește, femeile în rochițele tradiționale, iar bărbații cu șorțuri de piele.
    Cultivarea și procesarea hameiului
Pe aria de desfășurare a festivalului, publicul va putea vedea modul în care este produs și procesat cel mai important element care dă savoare berii, hameiul. Specialiștii le vor explica participanților cultura și istoria hameiului în Transilvania, în special în zona Sighișoara. Vor fi standuri expoziționale cu obiecte vechi și noi și fotografii inedite legate de cultivarea acestei plante miraculoase.
    Meșteri populari și producători agricoli
În cadrul evenimentului, peste zi, vom avea parte de mai multe standuri ale meșterilor populari transilvăneni, și ale pricepuților creatori de hand-made (bijuterii și picturi manuale, face-painting etc.). În plus, se va organiza și un târg de legume și fructe, unde producătorii agricoli ai zonei vor putea să-și vândă produsele oferindu-le vizitatorilor posibilitatea să-și achiziționeze produse bio pentru iarna ce o să vină.
    Zonă de distracție pentru cei mici, dar și cei mari!
Festivalul va avea și o componentă de activități distractive și sportive. Va exista un adevărat parc de distracție (într-o zonă distanțată și bine delimitată a festivalului), unde vor exista locuri de joacă pentru cei mici dar și activități sportive pentru cei mari (paint-ball, tras cu arcul etc).
    Sponsori și parteneri
Principalul sponsor al Festivalului este compania Heineken România, prin SILVA, MÂNDRIA BERII ROMÂNEȘTI. Organizatori sunt Asociația CRT Mureș și Asociația ICECS. Ca și parteneri îi mai avem pe cei de la MORAGROIND, evenimentul fiind organizat cu sprijinul primăriilor Târgu Mureș și Daneș. Parteneri media sunt Rock FM, Kiss FM, Magic FM, TV Mureș, Știi TV; Zi de Zi, Ziarul de Mureș, Transilvania Business, Cuvântul Liber, Radio Târgu Mureș.

(S.T.)
preluat de pe www.punctul.ro



Daca ti-a placut articolul, urmareste Sighisoara Online si pe Facebook si Twitter!




Poti citi in continuare







Elsig Computers



Radioson
Blues Festival


Transart




PRIVACY POLICY - GDPR



Update cookies preferences