Sighisoara




Teatru-Forum la Sighisoara. Un proiect educational ce trebuie sa continue.

10 Aprilie 2014


Vă comunicăm faptul că la data de 7 aprilie a.c., la Galeria de Artă Contemporană Turnul Fierarilor din Municipiul Sighișoara, a avut loc evenimentul de diseminare a rezultatelor proiectului educațional "Implică-te, nu fi spectator!". Proiectul, având ca temă violența în școli, a fost propus școlilor și liceelor sighișorene de Asociația Green Entertainment, în parteneriat cu Asociația Artiștilor Plastici "Alma Mater Castrum Sex" și Municipiul Sighișoara. Începând cu data de 31 ianuarie 2014, pe două secțiuni, au fost ini?iate activită?i de training, respectiv, work-shopuri în metoda Teatrului Forum ?i de artă-vizual plastică. Rezulatul acestor activități a fost prezentat ieri public.

Astfel, 10 elevi proveniti din diferite școli sighișorene, conduși de trainerul grupului, actorul și regizorul Nelu Roman, lucrând în metoda Teatrului Forum, au pregătit, un spectacol a cărui premieră a avut loc în spațiul galeriei de la Turnul Fierarilor. Aproximativ 12 intervenții din partea publicului-spectator, au favorizat schimbarea situației din scenă, deznodămăntul fiind izolarea personajului "opresor". Piesa de Teatru-Forum "Alo...pissy!", va fi jucată în continuare la fiecare dintre școlile partenere în proiect: Liceul Teoretic "Joseph Haltrich", Colegiul Na?ional "Mircea Eliade", Gimnaziul de Stat "Zaharia Boiu", Gimnaziul de Stat "Victor Jinga", Gimnaziul de Stat "Octavian Goga", Gimnaziul de Stat "Miron Neagu", Gimnaziul de Stat "Nicolae Iorga", și Gimnaziul de Stat "Aurel Mosora"

Spectacolul a fost precedat de vernisajul expoziției de artă vizual-plastică curatoriat de prof. M.A. Daniel Romeo Todea, unde cu peste 220 de lucrări realizate în tehnici diferite și în alte 166 prezentate prin proiecție video, elevii sighișoreni au fost prezenți pe simezele galeriei. Expoziția este deschisă în perioada 7-11 aprilie în cadrul cadrul programului Școala altfel. Să știi mai multe, să fii mai bun! dedicat activităților extracurriculare și extrașcolare.

Evenimentul s-a bucurat de partiparea viceprimarului Dan Eugen Bândea, a Poliției de Proximitate Sighișoara, și de una deosebită și inedită din partea Inspectoratului de Jandarmi Judetean "col. Sabin Motora" Mureș prin doamna psiholog Carmen Maior și domnul Lt. col. Daniel Manea (IJJ) , iar din partea Jandarmeriei Sighisoara, domnul plt. maj. Valentin Pascu, care au făcut prezentări "altfel" a demersului de prevenire a violenței în școli completând excepțional evenimentul.


Asociația Green Entertainment
Str. M. Eminescu, 84 Sighișoara,
545400, Jud. Mureș
Tel: 0742683846
e-mail: nelu_romanelu[at]yahoo.com



Daca ti-a placut articolul, urmareste Sighisoara Online si pe Facebook si Twitter!




Poti citi in continuare







Elsig Computers



Radioson
Blues Festival


Transart




PRIVACY POLICY - GDPR



Update cookies preferences