Sighisoara




Discuții privind atribuirea numelui Petöfi Sándor parcului din cetate

4 aug 2011

                 Cetățenii germani nu sunt de acord ca parcul dintre Biserica romano-catolică și Turnul Cizmarilor să poarte numele Petöfi Sandor, a declarat consilierul Rolea George. În timpul ședinței lunare a Consiliului local, la votul pe proiectul de hotărâre privind introducerea unui obiectiv nou de investiție în baza contractului de credit DM nr. 57/18.11.2010 încheiat cu BCR SA București și de redistribuire între obiective a valorilor rămase neutilizate, inclusiv pentru acest parc, consilierul Rolea a luat cuvântul declarând că cetățenii i-au atras atenția că acesta a fost cunoscut în istorie drept Parcul Cetății și niciodată nu a purtat numele Petöfi Sandor. Pe de altă parte consilierul Szasz Isolda a declarat că reprezentanții comunității maghiare nu au fost informați de către comunitatea germană cum că nu ar fi de acord cu această titulatură a parcului din Cetate. Mai mult aceasta a declarat că și comunitatea maghiară este frustrată că de ani de zile nu se pune la locul ei statuia lui Petöfi Sandor. Primarul municipiului a declarat că va exista un proiect de hotărâre privind denumirea acestui parc. 
Discuțiile au fost încheiate de către consilierul Adăscăliței Ioan care spiritual a atras atenția că specific românilor încă nu s-a construit dar există discuții legate de nume. Parcul în cauză urmează a fi amenajat în baza unui proiect cu finanțare dintr-un împrumut bancar. Valoarea investiției pentru parcul „Petöfi Sandor” este de 272.863 lei și în acest caz consilierii replicând și considerând suma prea mare.

Anca Maria Radu – JSR



Daca ti-a placut articolul, urmareste Sighisoara Online si pe Facebook si Twitter!




Poti citi in continuare







Elsig Computers



Radioson
Blues Festival


Transart




PRIVACY POLICY - GDPR



Update cookies preferences