Proba de engleză la BAC, fără gramatică

20 ianuarie 2010

Bacalaureatul 2010 îi surprinde pe elevii de clasa a XII a cu o varintă nouă de evaluare a competențelor lingvistice. Care sunt modificările la proba de limba engleză și care este opinia cadrelor didactice, am aflat din partea unui cadru didactic sighișorean. Schimbările din învățământul românesc au bulversat elevii și cadrele didactice cu câte și mai câte noutăți chiar și în metodele de evaluare. Lia Suciu, profesoara de limba si literatura engleza din cadrul Colegiului Național „Mircea Eliade”, ne-a prezentat câteva din modificările în metoda de evaluare a probei de limba engleză la Bacalaureat. Nu se va mai susține punctul de exercițiu gramatical, o veste care este cu siguranță în favoarea multor elevi, o favoare temporară. Prin urmare, învățământul lasă gramatica deoparte, minimalizând astfel importanța cunoașterii unei limbi la nivel avansat. Din nefericire, o dată ce părăsesc rândurile școlii, eleviilor li se va cere tot mai mult iar cunoașterea unei limbi străine la nivel avansat este un criteriu de selecție pentru foarte mulți angajatori. Chiar și cursurile universitare le vor cere viitorilor studenți, cunoștințe avansate pentru absolvirea materiilor de specialitate, așa că, din nou, învățământul românesc debusolează tinerii.

Sursa: Jurnalul Sighisoara Reporter





Acest articol a fost citit de 140 ori. | Comenteaza articol | Comentarii: 0


Adauga Furl | Adauga del.icio.us | Digg this | Adauga Stumbleupon

Mai multe stiri locale

- FEEL LIKE A STAR PARTY
- Buget aprig dezbătut
- Crimă prin asfixiere la Sighișoara
- Sighișoara se schimbă
- Warmup Party
- TnT Boys @ Aristocrat Society Club


Comenteaza articol
Nume:
E-mail:

Mesaj:

Introduceti codul:
84d6f 
Sunt de acord sa primesc stiri pe mail.











Jocuri | Pensiune Sighisoara | Romania Turism | Utilaje Star | Recomandari | Hotel Sighisoara
Hotel Sighisoara
Info Travel Romania
Add to Technorati Favorites