După 20 de ani, „Zidul Berlinului” cade și la Sighișoara

11 noiembrie 2009

La 9 noiembrie s-a sărbătorit împlinirea a 20 de ani de când la Berlin a fost doborât un simbol al comunismului: Zidul Berlinului, moment crucial în lupta împotriva totalitarismului și oprimării comuniste.
         Profesorul Manfred Neubert, din Republica Federală Germania, consultant pentru limba germană și responsabil cu examinare în vederea acordării atestatului de limbă germană,  „Sprach Diplome” în cadrul Liceului Joseph Haltrich, a avut inițiativa unei replici peste ani astfel încât, păstrând proporțiile, la Sighișoara, în apropierea Scărilor Acoperite va cădea un „Zid al Berliniului” construit de elevi, care vor participa astfel la o lecție vie de istorie și educație civică. Acțiunea se va desfășura, miercuri, 1.11.2009, între orele 10,00 – 11,00.  De menționat că activitatea extrașcolară a profesorului Neubert este deosebit de meritorie, proiectul domniei sale  în care au fost implicați elevi români și germani pe tema a două personaje istorice reprezentative pentru cultura celor două comunități din care proveneau copiii: Till Eulenspiegel și Dracula, fiind recent premiat la Concursul de proiecte de la Berlin a cărui festivitate de premiere va avea loc în cursul acestei luni.

Sursa: www.sighisoara.org.ro 





Acest articol a fost citit de 377 ori. | Comenteaza articol | Comentarii: 0


Adauga Furl | Adauga del.icio.us | Digg this | Adauga Stumbleupon

Mai multe stiri locale

- Academia Muzicală Sighișoara – ediția 2010
- Programul Academiei Muzicale Sighisoara
- Expoziția de pictură - CRISTIAN ROȘEANU
- Economia sighișoreană față cu criza economică (V)
- Taxa pe nimic la festival
- Vigilența cetățeanului – Treceri de pietoni „fantomă”


Comenteaza articol
Nume:
E-mail:

Mesaj:

Introduceti codul:
bd4d0 
Sunt de acord sa primesc stiri pe mail.











Jocuri | Pensiune Sighisoara | Romania Turism | Utilaje Star | Recomandari | Hotel Sighisoara
Hotel Sighisoara
Info Travel Romania
Add to Technorati Favorites