Păpădie-die!

16 aprilie 2009

      Alimentația noastră poate fi imbogațită în acest sezon cu plante care cresc în natură, păpădia este una dintre florile care ne pot aduce beneficii, chiar dacă poate nu le-am observat păpădiile au început să îngălbenească pășunile și grădinile din împrejurimile Sighișoarei.Primele mențiuni asupra efectelor terapeutice ale păpădiei datează din timpul medicilor arabi Rhazes și Avicena.  Incă din antichitate, frunzele tinere de păpădie au fost consumate sub formă de salată mult apreciată pentru gustul deosebit, ușor amărui. Ca valoare nutritivă, ea se situează cu mult înaintea lăptucii, a spanacului și a roșiilor, având 45 calorii la 100 g produs, fiind destul de bogată în protide și glucide. Este bine ca recoltarea plantelor și florilor să se facă de pe terenuri aflate la periferia orașelor, mai puțin poluate. Recoltarea frunzelor, a florilor sau a bobocilor de păpădie se face primăvara, înaintea sau la începutul florii, iar uscarea lor se realizează la umbra, în strat subțire, în locuri bine aerisite. In schimb, rădăcinile pot fi recoltate din luna iulie până toamna târziu și se usucă la soare, după ce au fost în prealabil spălate și îndepărtate cele seci sau noduroase. Păpădia este foarte mult consumată în Japonia, Italia, Franța, India și SUA fiind cultivată ca orice plantă de grădină. Florile gălbui, atât de răspândite, pot fi folosite și ele la prepararea dulceții.

Sursa: Jurnalul Sighisoara Reporter (Dorothea Sabina Koșovski)





Acest articol a fost citit de 474 ori. | Comenteaza articol | Comentarii: 0


Adauga Furl | Adauga del.icio.us | Digg this | Adauga Stumbleupon

Mai multe stiri locale

- FEEL LIKE A STAR PARTY
- Buget aprig dezbătut
- Crimă prin asfixiere la Sighișoara
- Sighișoara se schimbă
- Warmup Party
- TnT Boys @ Aristocrat Society Club


Comenteaza articol
Nume:
E-mail:

Mesaj:

Introduceti codul:
57fd0 
Sunt de acord sa primesc stiri pe mail.











Jocuri | Pensiune Sighisoara | Romania Turism | Utilaje Star | Recomandari | Hotel Sighisoara
Hotel Sighisoara
Info Travel Romania
Add to Technorati Favorites