Criza - Amenintarea fantomei

Dacă în vara acestui an spectrul crizei economice părea a fi departe, pentru unii fiind mai degrabă un subiect de glumă, iar pentru alții o chestiune de malițiozitate la adresa americanilor („v-ați ars, fraierilor!”), iată că acum, chiar dacă n-o vedem, efectele ei le simțim cu toții pe pielea și în buzunarele noastre. Iar criza asta ne-a cam prins cu pantalonii în vine. Timp de 19 ani România a avut timp mai mult decât suficient să-și facă reformele necesare pentru ca acum, la grijile provocate de criză, să nu se mai adauge și această eternă reformă a societății în toate aspectele ei. O fi ghinionul ancestral al românilor: când părea că începe să ne meargă mai bine din punct de vedere economic (pentru că din punct de vedere social și moral suntem la pământ), a picat pleașcă criza asta făcută pachet de americani și trimisă cadou întregii planete, că tot e era globalizării.
Nici Sighișoara n-a fost ferită de criza economică, ea lovind orașul unde-l doare cel mai tare: în industria textilă în care e angrenată o parte importantă a forței de muncă din Sighișoara și împrejurimi, și în turism, sector aflat încă în curs de dezvoltare și care urma ca în viitor să aibă cea mai mare pondere în economia orașului. Șocul e cu atât mai mare cu cât până în această vară agenții economici se confruntau cu o lipsă acută de personal, ca acum să fie nevoiți, nu numai să stopeze angajările, ci chiar să disponibilizeze forță de muncă. Iar situația asta va crea un efect al dominoului pe care-l va resimți cel mai acut omul de rând, salariatul cu rate la bănci, cu cheltuieli zilnice și așa umflate de lăcomia celor care ne-au „multi-naționalizat” resursele cu ajutorul și protecția propriilor noștri aleși. Iar „profețiile” analiștilor economici nu sunt din cale afară de încurajatoare, deși ar exista niște șanse să trecem peste acest hop. Trebuie doar ca aleșii noștri să știe să profite de acestea, dar nu în folosul propriu. Este vorba de imensele fonduri structurale, mai ales pentru investiții publice, pe care UE ni le pune la dispoziție și pe care în acest an n-am fost în stare să le atragem și să le folosim.
Eu nu prea pricep cum funcționează exact economia. Nici aia mondială și cu atât mai puțin asta românească. Dar cred că e o lege a firii ca atunci când o structură, fie ea organism uman, organism economic sau organism, să-i zicem, statal, cu cât se face mai mare, cu cât se extinde, cu cât se lăbărțează, cu atât riscul prăbușirii din pricina propriei greutăți este mai mare. Problema însă nu e neapărat că se prăbușește, pentru că asta se întâmplă din cauza propriei prostii și lăcomii, ci faptul că cu cât e mai supradimensionată cu atât prăbușirea structurii provoacă pagube colaterale mai mari. Lăsând la o parte explicațiile alambicate ale analiștilor economici din care nu înțeleg nimic, cred că așa s-a înâmplat și cu băncile alea umflate americane care s-au prăbușit una câte una mai deunăzi iar acum trage ponoasele întreaga economie mondială, mai mult sau mai puțin. Pe mine mă cam doare în c... cot de băncile americane și de bogătani în general. Ba chiar pot spune că mă unge la suflet să-i văd cum se tăvălesc pe jos de necaz că și-au luat-o peste bot (vorba vine, că n-o să moară ei de foame, ci miliardele de amărâții care suferă de pe urma lor). Însă tare mă tem că din criza asta n-o să învățăm nimic, după principiul „Ceea ce oamenii învață din istorie este că oamenii nu învață nimic din istorie.” În sensul că repetă aceleași greșeli. Chiar dacă uneori dau impresia că încearcă să le evite, în final ajung la același rezultat…

Adrian Diță